Skip links
Published on: Servicii DJ

[Interviu] Balazs Csongor – fotograf Studio Arten

Pentru ca nunta să fie exact așa cum ți-ai imaginat, echipele și oamenii cu care vei colabora trebuie să înțeleagă nevoile tale, să îți facă recomandări în funcție de dorințele tale și să aibă experiență în domeniu ca să poată să prevadă anumite aspecte pe care poate nu le-ai luat în calcul. Și pentru că vrem să îți venim în ajutor, am pregătit o serie de interviuri cu colaboratorii noștri, astfel încât tu să iei deciziile cele mai bune când vine vorba de nuntă.

Astăzi, ți-l prezentăm pe Balazs Csongor, fotograf la Studio Arten, cu care lucrăm cu mare plăcere de fiecare dată.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine 

Numele meu este Balazs Csongor, sunt fotograf, soț și tată. Avem două fete adolescente. Lucrăm în domeniul nunților începând din anii ’98-2000 ca fotograf, iar soția ca florist-decorator.

Care crezi că sunt calitățile esențiale ale unui profesionist în acest domeniu raportându-ne la evenimentele de tip nuntă? 

Cred că este important să cunoști multe tipologii de oameni și să stii să te conformezi cerințelor acelui tip de om fără să renunți la tot ceea ce reprezinți tu ca persoană și specialist. Asta nu înseamnă că vrei să lucrezi chiar cu toată lumea 😊

O altă calitate care este importatntă este respectarea cuvântului dat. Oamenii recomandă la urma urmei oameni si nu neapărat branduri, iar în domeniul nostru recomandarea te ține în viață.

Ca specialist este evident că trebuie să fi la top cu tot ce ține de specialitatea ta. Dar mă repet, cred că nu acest lucru este cel mai important și chiar de aceea am lăsat-o la urmă. Un începător entuziasmat, dar un bun cunoscător de oameni poate să facă față multor situații dificile la un eveniment.

Care este stilul tău?


Stilul meu fotografic consider eu a fi documentaristic cu înclinații artistice, combinate tot timpul cu ceva experimental.

Care sunt regulile pe care le respecți la fiecare nuntă?

Ca echipă avem o ordine a priorităților.

1. să avem grijă de noi (fără accidente, fără ceartă, fără alcool și mâncare de proastă calitate, etc…)

2. să avem grijă de echipamente (după cum știți lucrăm cu echipamente scumpe, care dacă ai grijă de ele te servesc mulți ani)

3. să obținem un material fotografic și videografic grozav.

Cât de mult timp trebuie acordat pentru pozele din ziua nunții? (de ex: poze cu familia, din parc, etc)

  • 40-50 minute maxim
  • Și 40-50 minute pentru fotoședința creativă

Cum gestionezi anumite situații mai puțin neprevăzute la o nuntă?

Dacă ai o bună capacitate de comunicare atunci lucrurile se rezolvă prin comunicarea cu cei implicați în situația respectivă. Altă soluție efctivă nu cunosc.

În afară de fotografiile făcute în ziua nunții, ce alte tipuri de fotografii se fac?

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Studio Arten (@studio_arten)


Se realizează fotoședințe înainte de nuntă (save the date sau logodnă) și fotoședință după nuntă.

Cât de mult afectează calitatea pozelor locațiile alese pentru desfășurarea nunții?

Personal sunt inspirat de anumite locații și desigur consider că asta se reflectă și în materialul fotografic realizat. O locație bună te satisface și pe tine ca persoană și desigur vei lucra cu mai multă plăcere.

Ce le recomanzi viitorilor miri să ia în considerare atunci când caută un fotograf/videograf?

Să ne caute 😊

Leave a comment